Se afișează postările cu eticheta Condimente si plante aromatice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Condimente si plante aromatice. Afișați toate postările

Piperul lung

Denumire: "piper indonezian".
Aspect  Piperul lung este un fruct uscat originar din Indonezia.
   Boabele sunt alungite, de culoare cenusiu- inchisa si sunt fructele unui arbore care creste in salbaticie. Ele pot masura pana la 3cm lungime.
   Recoltarea se face maunual si boabele se usuca la soare.
   Piperul lung este mai iute, mai parfumat decat piperul negru.
Mod de folosire  Piperul negru se foloseste in bucataria orientala si asiatica in preparatele de peste, miel, vita, dar si in supe si muraturi. In Europa este putin cunoscut.
   Boabele de piper lung se gasesc intregi sau macinate. Cand se macina boabele, ele emana o aroma dulce, cu accenta de scortisoara si nucsoara.

Hibiscus

Denumiri: "trandafir chinezesc", "nalba africana", "trandafir de Abisinia:, "trandafir de Sharon", "trandafir sudanez","rosala", "chenaf", "iuta-de-Siam".
Aspect  Hibiscus se cultiva in tarile subtropicale sau tropicale, in Sudan, Egipt, Mexic, Thailanda. El este un arbore tropical care se inrudeste cu bamele, bumbacul si arborele de cacao. Numele vine din limba greaca si inseamna "nalba mare".
   In gradina, planta creste sub forma de tufa sau copacel ornamental. Din 200 de specii, majoritatea s-a cultivat ca planta ornamentala. Pe tulpina rosiatica cresc frunzele formate din 3-5 lobi, cu vinisoare purpurii.  Florile mari si rosii sunt delicate si au un rand sau mai multe de petale. Ele cresc in varful lastarilor. O floare dureaza o zi sau doua, dar este inlocuita cu alte flori noi.  Hibrizii de hibiscus sunt de 4-5 m inaltime si au flori mari, cu diamerul de 25 de cm.
   Culorile florilor, la hibrizi, variaza de la rosu, la galben, oranj, violet sau roz.
Mod de folosire  Ceaiul se prepara din specia Hibiscus sabdariffa, provenita din Orient. In Mexic se numeste "Agua de Jamaica", "Sorrel" in Caraibe, "Karkady" in Egipt.
   Pentru a prepara Agua de Jamaica, se infuzeaza 60 g de flori uscate in 1,5 litri de apa clocotita, 20 de minute. Se indeparteaza florile si se adauga 100 g de zahar. Cand s-a racit, se adauga fructe, cuburi de gheata, menta, scortisoara. Se poate prepara o bautura buna, daca se toarna apa peste petale si se lasa la frigider 2 zile. Se mai pot inmuia petalele in apa rece, 2-3 ore, apoi se fierb, 5 min, la foc mic.
   Ceaiul de hibiscus este delicios, de culoare visinie. Unii spun ca are gust de lamaie, altii spun ca are aroma de afine. Se bea indulcit, din cauza gustului putin amarui.
   In Europa, ceaiul de hibiscus se numeste ceai italian si se bea fierbinte cu zahar si zeama de lamaie.
   O mare delicatesa este dulceata sau jeleul de Roselle thai red, o alta varietate de hibiscus.
   La baza petalelor se afla un caliciu rosu, care dupa caderea petalelor, incepe sa se mareasca si  devine carnos si fraged. Se culege la 20 de zile de la inflorire. El este comestibil si are un gust acidulat, similar merisoarelor. Caliciu este folosit in prepararea bauturilor, jeleurilor.
   Florile proaspete sau uscate sunt intrebuintate la gemuri, siropuri si placinte. Ele pot fi confiate sau murate. Florile se mai folosesc in salatele de fructe, ca ornament. Frunzele si tulpinile tinere se consuma ca salata sau ca leguma gatita.
Indicatii  In Egipt si Sudan, ceaiul de hibiscus este folosit ca diuretic, la scaderea febrei si in afectiunule cardiace. In Africa, ceaiul este folosit pentru proprietatile diuretice si antibacteriene.
   Ceaiul este bogat in mucilagii si zaharuri sanatoase. Pentru infuzie, se adauga o lingurita de flori uscate la o cana de apa fierbinte. Impotriva constipatiei, se consuma trei cani pe zi.
   Infuziile si decocturile din florile de hibiscus alunga stresul. Ceaiul nu contine calorii si creeaza o stare de satietate, dar si o senzatie racoritoare si revigoranta.
   Ceaiul se amesteca cu macese si fructe de padure. El inlocuieste cu succes cafeaua.
   Un studiu, facut in 2009, al unei reviste de medicina alternativa arata ca persoanele, care au baut doua cesti pe zi, au avut o scadere a colesterolului "rau".
   Ceaiul rece de hibiscus scade tensiunea, iar cel cald o creste. El reduce si absorbtia alcoolului in organism, fiind util in combaterea alcoolismului.
   Prezenta flavonoidelor accelereaza metabolismul, stimuleaza bila si protejeaza ficatul.
   Specia Hibiscus mutabilis este folosita din antichitate ca planta medicinala. Noaptea, florile stau inchise. La rasaritul soarelui, ele se deschid si sunt albe. Cand creste temperatura, florile devin purpurii. Ceaiul acestei specii poate fi laxativ, sedativ. El intra in compozitia ceaiului de slabit, a ceaiului antistres, a ceaiului de scaderea tensiunii.
   La noi exista specia Hibiscus trionium, numita zamosita de Siria, care creste in flora spontana.
   Florile sunt mari, deschise, formate din cinci petale mov, cu interiorul inchis la culoare. Ele pot fi albe cu mijlocul grena. Aceasta specie infloreste din iulie pana in octombrie. Ea este o planta decorativa, anuala.
Contraindicatii  Nu se recomanda femeilor insarcinate si persoanelor care urmeaza un tratament de fertilitate. Ceaiul nu este indicat persoanelor cu hipotensiune. Daca luati medicamente impotriva hipertensiunii trebuie consultat medicul, in privinta ceaiului. Ceaiul este contraindicat conducatorilor auto, deoarece produce somnolenta.

Anason

Este originar din Orientul Apropiat si s-a raspandit in toata Europa.
Denumiri  "anison", "badean","chimin dulce".
Aspect  Anasonul este o planta ierboasa anuala, cu putine frunze lungi si subtiri.  Tulpina ramificata se termina cu inflorescente sub forma de umbrela. Fructele sunt mici, ovale, galben-cenusii, acoperite cu peri scurti si cu miros placut. Gustul anasonului este usor dulce. Se recolteaza in lunile august si septembrie. El se inrudeste cu morcovul si pastarnacul. Aroma este picanta si puternica.
   La noi, creste numai cultivat.
Mod de folosire Fructele de anason se folosesc la prepararea painii, prajiturilor, lichiorurilor si siropurilor. Semintele intregi sau macinate se utilizeaza in salate, in compoturi, in gris cu lapte.
   Aroma fiind puternica, anasonul se foloseste in cantitate mica. El poate inlocui feniculul.
   Frunzele tinere se pot pune in supe si salate.
   Anasonul intra in componenta ceaiului gastric, parfumeaza sapunurile si pasta de dinti. Semintele se inmoaie in apa clocotita, pentru a obtine o apa de gura naturala.
   Anasonul nu trebuie confundat cu condimentul chinezesc, anasonul stelat, care creste pe copac.
Indicatii  Fructele contin ulei volatil care stimuleaza pofta de mancare. Anasonul elimina gazele intestinale si ajuta digestia. Se bea un ceai caldut, inainte de masa, pentru reducerea balonarii.
   Fructele puse sub perna alunga cosmarurile. Impotriva insomniei, se amesteca o lingurita de fructe, un pahar de lapte si o lingura de miere. Aceasta bautura isi va face efectul in 15 minute.
Contraindicatii   Anasonul nu se recomanda persoanelor cu ulcer, gastrita, enterocolita si femeilor insarcinate.

Susanul negru

Semintele  de susan  necorticate sunt cunoscute sub numele de susan negru.
Mod de folosire  El este putin folosit si are o aroma mai puternica decat susanul alb.
   Gustul e mai bun, dupa ce se prajeste.
   Semintele macinate au o aroma iute si putin amaruie. Zdrobite putin in mojar, ele se adauga in produsele de panificatie.
   Susanul negru este intrebuintat in preparatele cu carne si legume dar, si la condimentarea painii turcesti sau a lipiilor naan.
   Semintele de susan negru sunt populare in bucataria din Orientul Indepartat. In India se obtine ulei de susan de cea mai buna calitate.
Indicatii  Susanul negru este o sursa importanta de minerale : fier, calciu, magneziu, potasiu, fosfor.
   El contine complexul de vitamine B, vitaminele A, C, E.
   Consumul regulat de susan negru este benefic in starile de convalescenta, in reducerea colesterolului prin continutul de sesamolin, in mentinerea sanatatii vaselor de sange, deoarece este bogat in acizi grasi nesaturati.
   Aceste seminte contin cu 50% mai multe proteine decat carnea. De aceea, sunt recomandate copiilor in crestere.
   Se spune ca susanul negru intarzie imbatranirea organismului. Cei care consuma susan negru au pielea neteda si incaruntesc tarziu.
   Persoanele care au probleme cu ficatul si acelea care consuma mult alcool trebuie sa consume susan.

Anasonul stelat

Denumiri: "anason chinezesc", "anason indian", "stea cu 100 de miresme".
  Este originar din sudul Chinei si nord-estul Vietnamului.
Aspect  Anasonul stelat este un arbore de dimensiuni mici pana la medii. Fructul se culege inainte de coacere.
   Fructul este sub forma de stea, cu 5 pana la 10 varfuri ( de obicei, are 8 varfuri ). Acestea sunt pastaile care contin semintele. Coaja este groasa, de culoare ruginie. Aroma anasonului stelat este continuta de seminte si de coaja stelei de anason. Aceasta  se poate macina inainte de a fi folosita.
   Semintele sunt de marimea unui bob de mazare.
   Deoarece nu seamana si nu este inrudit cu anasonul, anasonul stelat are acelasi nume cu acesta, pentru ca au mirosuri asemanatoare.
   Gustul dulce-picant se aseamana cu a anasonului, dar e mai puternic.
Mod de folosire  Anasonul stelat este folosit in bucatariile din China, Vietnam, India, Thailanda.
   In Thailanda, condimenteaza tocanitele, iar in Vietnam, supele de vita. In China este cel mai des folosit.
   In Europa de nord, aromatizeaza dulciurile si bauturile de Craciun.
   La noi, se foloseste rar. In unele retete vechi de mititei, este mentionat anasonul stelat, pe linga alte condimente.
   O singura stea se poate adauga in cafea sau ceai fierbinte.
   El da un gust deosebit pilafului, piureului de cartofi, supelor si cremelor de legume, lichiorului sau vinului fiert. Trebuie folosit foarte putin anason, deoarece este foarte parfumat.
   Acesta merge bine cu pestele, ouale, carnea de pui, de rata sau de porc.
   Anasonul stelat se poate asocia, in preparate, cu scortisoara, cuisoarele si ghimbirul.
   Anasonul chinezesc nu trebuie confundat cu cel japonez, care e toxic, cand e ingerat.
   Stelele de anason se pastreaza intregi. In mancare se adauga ca atare sau se macina, cand le folosim.
   Tinute acoperit si ferite de lumina si umezeala, ele se pot pastra un an.
Indicatii  Anasonul stelat este folosit in tulburarile digestive, impotriva gripei, virozelor si chiar a cancerului. Populatiile din sud-estul Asiei, care folosesc combinatia anason stelat, turmeric si coriandru, au o rata a cancerului gastro- intestinal si pulmonar mai redusa, datorita antuoxidantilor continuti.
   El este recomandat mamelor care alapteaza, pentru ca ajuta la cresterea cantitatii de lapte, dar dupa sfatul medicului.
   Semintele se pot mesteca, pentru improspatarea respiratiei.
   Ceaiul de anason stelat, consumat imediat, dupa masa, imbunatateste digestia.
Contraidicatii  Nu este recomandat persoanelor care au gastrite, ulcer si enterocolite.
   In doze mari, ceaiul de asason stelat provoaca intoxicatii, varsaturi si convulsii.

Seminte de pin

   Pinul este un arbore originar din regiunile muntoase ale Europei si Asiei nordice si vestice. In lume sunt 20 de specii de pin care produc muguri comestibili.
Aspect  Pinul este un conifer, iubitor de locuri insorite.  Semintele se extrag din conurile de pin si se decojesc mecanic. Sunt parfumate si aromate.
   Au aroma de nuca si parfum de conifer.    Ele sunt considerate delicatese.
Mod de folosire  Semintele de pin sunt uleioase si pot rancezi foarte repede. De aceea, ele se tin in frigider.
   Semintele intra in componenta salatele mediteraneene, din bucatariile din Franta, Italia si Spania. Ele se adauga la peste, legume si salate sau in dulciuri.
   Sosul presto trebuie sa contina seminte de pin. Ele dau un gust dulceag si ingroasa sosul. Semintele se prajesc inainte de a le amesteca cu sosul, deoarece aroma devine mai puternica.
Indicatii  Semintele de pin au cel mai ridicat nivel de proteine dintre seminte sau nuci. Ele reduc pofta de mancare. Aceste seminte sunt si o sursa de calciu. Semintele de pin contin mult fosfor si sunt recomandate persoanelor epuizate nervos. Ele contin vitamina A si luteina care previn cataracta.

Sumac

Denumire:  "otetar mirositor"
Aspect  Sumacul este originar din America de Nord.  Este o tufa de 3 m inaltime si creste in salbaticie, in Orientul Mijlociu si Italia. Frunzele sunt penate, zimtate si pufoase pe partea inferioara.
   Ele, toamna, capata nuante de rosu aprins. Florile galben-verzui formeaza inflorescente. Fructele se aduna in ciorchine. Ele sunt invelite in coaja, acoperita de perisori.
   Fructele rosii-caramizii se culeg inainte de coacere si se usuca. Ele au un gust acru de lamaie, iar aroma lor este picanta.
Mod de folosire  Sumacul este un condiment foarte popular in Turcia si Iran.
   El se gaseste, indeosebi, sub forma de pudra sau sub forma de fructe uscate intregi.
   Praful de sumac seamana la culoare cu boiaua si are un gust acrisor si acidulat.
   El  poate inlocui lamaia, otetul sau sarea in diferite mancaruri.
   Boabele de sumac se pot macera in apa fierbinte, apoi se zdrobesc. Lichidul obtinut se foloseste ca sucul de lamaie.
   In multe parti ale Orientului si in Europa, sumacul se amesteca cu cimbru.
   El condimenteaza salatele, sosurile, mancarea de pui si curcan,  mancarea de linte, mazare, conopida, varza si orez. si se adauga la sfarsitul prepararii pentru a-si pastra aroma. Sumacul este foarte bun in supe, datorita gustului acidulat.  Deseori, se presara peste carnea fripta pe care o fragezeste.
Indicatii  Acest condiment este recomandat persoanelor cu probleme de digestie sau cu probleme intestinale.
   Sumacul contine multa vitamina C si, de aceea, este eficient in raceli si gripa.

Boabe de ienupar


Denumire  "boabe de brad", bradisor", "ghimbar","cetena", "jneap", "archis", "feniar", "brazi pitici".
   Ienuparul creste in Europa, in nordul Asiei si in America de nord. La noi, creste in zona submontana si montana, in locuri bine insorite. El rezista gerului, secetei si vanturilor puternice.
Aspect  Ienuparul este un conifer, cu tufa plina de ramuri si poate atinge o inaltime de 12m. Boabele ajung la maturitate in 2-3 ani. In anul intai, ele sunt verzi, iar in anii doi si trei  devin negre-albastrui.  Fructele se recolteaza toamna tarziu pana in primavara. Chiar si iarna, fructele continua sa se coaca, Ele sunt cat un bob de mazare, sferice, de culoare albastruie-brumata, cu o adancitura cu forma de stea si cu 3 seminte in interior  Frunzele ascutite sunt asemanatoare cu cele de brad. Recoltarea e dificila, din cauza frunzelor tepoase.
   Boabele se folosesc proaspete si uscate. Boabele uscate sunt negre si incretite.Ele pot inlocui boabele de piper roz. Ele au un gust dulceag si un miros de de rasina, deoareca ienuparul este un conifer.
   Aroma boabelor depinde de clima. Daca ienuparul creste in loc insorit, aroma boabelor este mai puternica.
Mod de folosire  Fructele proaspete se folosesc la obtinerea tuicii, vinului si lichiorului. Din ele se prepara ginul. Ele sunt un condiment ce se adauga la afumarea carnii sau in sosurile marinate pentru vanat.
   In Germania si Austria, boabele de ienupar se adauga la varza murata. Ele fac zgomot puternic cand se folosesc la gatit.
   In arta culinara, boabele de ienupar merg foarte bine cu coriandru sau ienibahar. 4-6 boabe de ienupar sunt suficiente in mancare.
Indicatii  Ele contin ulei volatil, zahar, grasimi, calciu si potasiu. Ca orice planta aromata, ienuparul este un tonic digestiv
   Infuzia din fructe este recomandata in tratarea racelilor, acneei, diareei si a varsaturilor. Pentru o cana de ceai, se zdrobesc 6-7 boabe peste care se toarna apa clocotita. Se lasa la infuzat 20 de  minute. Se bea in 3-4 reprize pe parcursul zilei.
   Fructele sunt diuretice si antiseptice, cu efecte rapide in tratarea bolilor urinare. Se prepara o infuzie din doua linguri de fructe in 200ml de apa clocotita. Se iau 3-4 lingurite pe zi.
   Mancate crude, boabele stimuleaza pofta de mancare si ajuta in cazurile de anemie. Mestecarea boabelor reduce simptomele de raceala si gripa.
Contraindicatii  Nu se administreaza in sarcina si alaptare si nu se recomanda persoanelor cu infectii  urinare acute. Nu se consuma ma mult de 10g de fructe pe zi, pentru ca devin iritante.

Iarba de lamaie

Denumiri :"iarba lamaioasa", "verbina de India", "lemon grass","lamaita", "iarba Luizei".
Iarba de lamaie e originara din Asia de sud-est, dar acum se intalneste  in Africa, Europa de sud, Africa de nord, SUA.
Aspect  Ea este o planta din familia graului si a secarei. Are frunze lungi si ascutite si creste in tufe dese. Tulpina groasa se termina cu un bulb. Tulpinile tinere seamana cu ceapa verde. Planta este verde pal cu portiuni maronii. Cand e cald, ea degaja un miros puternic de lamaie.
   La gust seamana cu lamaia si ghimbirul.
Mod de folosire Iarba de lamaie se gaseste proaspata, uscata, pudra sau congelata.
   La gatit se foloseste partea alba a tulpinii, taiata in felii fine. Feliile de tulpina uscate se tin in apa, doua ore, inainte de utilizare.
   Iarba de lamaie condimenteaza mancarurile de peste, de carne de pui si de fructe de mare.Este foarte des folosita in bucataria vietnameza si thailandeza. Tulpinile se utilizeaza la muraturi si marinate, dar si la ceaiuri.
    Cand este cumparata iarba de lamaie, trebuie ca partea inferioara a tulpinii sa fie alba, iar partea superioara sa fie verde crud.
   In frigider, in punga de hartie, ea se pastreaza doua saptamani.
Indicatii  Unul din componentele acestei plante, citralul, ajuta la prevenirea inmultirii celulelor canceroase hepatice. Se pare ca ceaiul de lemon grass ar preveni cancerul de piele sau cancerul de san.
   Pentru ceai, se fierb, la foc incet, tulpina taiata in bucati mici si frunze. Se da deoparte ceaiul si se lasa o ora, acoperit. Se inlatura planta si se adauga miere. Acest ceai combate febra si tusea, dar este recomandat si  persoanelor care sufera de anxietate, stres sau insomnie. In Brazilia, ceaiul de iarba de lamaie este folosit de secole, in loculsedativelor usoare.
   Din iarba de lamaie se prepara un ulei care combate oboseala si calmeaza sistemul nervos.

Chimion

Aspect   Aceasta planta este originara din Asia si creste in zone cu temperaturi calde. Chimionul seamana cu chimenul cu care se confunda adeseori. Fructele, gresit numite seminte,  au o forma alungita, crestate pe lungime, de culoare galben-maronie. Ele sunt mai iuti, mai deschise la culoare si mai mari decat fructele de chimen.
   Chimionul este utilizat in Orientul Mijlociu, India, China, Mexic.
   Chimionul face parte din aceeasi familie cu feniculul. Semintele lui seamana cu ale fenicului.
   Aroma este foarte puternica, putin iute si putin amaruie, care se accentueaza daca se prajesc semintele. La noi, chimionul este printre putinele plante aromate care cresc spontan. Ele sunt mai mici decat cele cultivate si se scutura pe masura ce se coc.
Mod de folosire  De la chimion se folosesc fructele intregi sau macinate. Pulberea de chimion este de culoare verzui-cafenie. Daca semintele intregi sunt tinute intr-o cutie inchisa ermetic, la loc racoros, se pastreaza bine cel putin un an. Sub forma de praf, chimionul isi pierde rapid aroma.
   Este un ingredient principal pentru prepararea cuscusului. El este condiment pentru carne.
   Cu chimion se condimenteaza mancarurile care produc balonare : preparate cu varza rosie, varza acra si chiar paine.
   El se adauga in supe, salate si aluatul de paine.
Indicatii  Chimionul este utilizat in ceaiuri, cu scopul de a stimula secretia gastrica si biliara.
   Aceasta planta stimuleaza lactatia la femeile care alapteaza. De aceea, se consuma lapte caldut cu o lingurita de chimion macinat si putin zahar.
Contraindicatii  Este contraindicat femeilor insarcinate si copiilor mici.

Chili

  Cristofor Columb a descoperit ardeii iuti in Lumea Noua si a observat ca "sunt mai iuti decat piperul". El i-a purtat in calatoriile sale in India, Africa unde au devenit un condiment esential in bucatarie.
Aspect  Ardeii iuti se prezinta in multe varietati, denumite in diverse feluri : chili, peperoni, tabasco.
   Soiurile mexicane, printre care chili si soiurile italiene rosii sau galbene, cu forma conica sau alungita sunt foarte des folosite. Piperul de Cayenne, originar din Mexic, se obtine prin macinarea unui tip de ardei iute.
   Chili este fructul unei plante care creste ca un arbust mic. La inceput, chili sunt verzi. Cand incep sa se coaca, ei devin rosii, portocalii, galbeni, mov, maro. Semintele sunt mici si plate.
   Iuteala ardeilor chili depind si de mediul in care cresc. Cultivat in clima uscata si calda, chili este mai iute decat aceia crescuti in zone reci.
   Cei mai buni ardei iuti sunt cei mici si mijlocii, cu frunzele de culoare verde inchis.
Mod de folosire  Ardeii chili sunt apreciati in bucataria mexicana si indiana. Ei se folosesc sub forma proaspata, murata sau macinati. Se scot semintele, se usuca si se macina.
   Pasta de chili se poate prepara si in casa: 3-4 ardei iuti se pun in blender cu o ceapa si se mixeaza. Pasta obtinuta se tine in frigider o saptamana sau in borcan inchis ermetic, se pastreaza pana la sase luni.
Indicatii  Ardeii chili accelereaza digestia. Ei contin un antiinflamator care ajuta la indepartarea durerii.
Ei stimuleaza circulatia sangelui.
   Trebuie spalate cu grija mainile dupa ce am folosit ardeiul chili. In contact cu mucoasele, cu pielea si ochii, iuteala creeaza probleme neplacute.

Capere

Caperele sunt originare din zona mediteraneeana.
Aspect Planta erbacee perena are tulpini multe, in forma de liane lungi si dese. Florile sunt mari, albe-galbui sau roz pal. Bobocii  inca verzi ai plantei se recolteaza in dimineata imediat urmatoare infloririi, cand au marimea bobului de mazare. Ei se spala si se usuca la soare, inainte de a se conserva cu sare, otet, saramura sau ulei. Se conserva imediat, dupa recoltare, pentru ca isi pierd aroma. Caperele infloresc din mai pana in octombrie.
    Bobocii mici sunt mai apreciati decat cei mari. Aroma e picanta si usor acrisoara.
   Frunzele au un gust asemanator bobocilor, ba chiar mai accentuat.
Mod de folosire  Caperele se gasesc sub forma murata in otet, ulei,  saramura sau vin. Astfel, gustul e picant, pentru ca s-au murat si putin astringent.  Inainte de a se folosi in mancare, se spala pentru ca sunt sarate.
   In bucataria noastra, caperele sunt folosite rar.
   Ele nu se pun intregi in mancare, ci taiate sau zdrobite pentru a se imprastia aroma mai usor. Cel mai mult se folosesc in salatele de legume si preparatele din peste. Caperele condimenteaza carnea de vaca si miel si  maioneza. Ele se combina foarte bine cu maslinele murate.
   In Martini se obisnueste sa se puna in pahar, in locul unei masline, o capera.
   In Italia si Spania, caperele sunt garnitura la pizza si la spaghete. Rosiile si vinetele merg foarte bine cu cu capere. In sosul tartar si remoulade, ele sunt un condiment foarte apreciat.
   Ele se adauga in sosuri cat mai tarziu, pentru ca la temperaturi ridicate isi pierd aroma.
Indicatii  Caperele sunt bogate in vitamina C, minerale si fibre, dar sarace in calorii.
   100g de capere au 23 de calorii. De aceea, caperele sunt indicate persoanelor lupta cu kilogramele.
   Ele stimuleaza activitatea panceasului si a ficatului.

Mustarul

Mustarul este originar din zona Marii Mediteraneene.
Aspect  Exista mai multe soiuri de mustar : mustar alb, negru, salbatic. Mustarul alb are flori galbene si albe care produc pastai paroase, fiecare avand 6 seminte.
   Mustarul alb are seminte rotunde, dure, de culoarea paiului. Mustarul alb este cel mai des folosit in bucatarie.
   Cand sunt uscate, semintele nu au miros. Daca se zdrobesc intre dinti, gustul este intepator si iute.
   Mustarul negru are un gust puternic picant si o aroma de alune de padure. Pastaile lui au mai multe seminte.
Mod de folosire  Frunzele foarte tinere si moi se consuma in salate sau se pot pregati ca spanacul.
   Semintele de mustar se gasesc intregi, macinate sau sub forma de pasta gata preparata.
   Boabele intregi se folosesc la marinate, muraturi si la prepararea pudrei de curry.
   Pasta de mustar dulce se face din  boabe de mustar alb. Se macina semintele, se freaca cu vin, sare, miere si plante aromatice : tarhon, hrean, rozmarin. Aceasta pasta este excelenta in salate si sosuri.
   Pasta de mustar iute se prepara din boabe de mustar negru si condimenteaza carnea si legumele fierte.
   In pastele de mustar se adauga si curcuma care le da  o culoare galbena, intensa.
   Aceste paste se adauga in sosuri cu putin timp inainte de a fi gata. Incalzite mai mult timp, ele isi pierd aroma.
Indicatii  Frunzele de mustar sunt bogate in betacaroten si antioxidanti si se recomanda a fi consumate pentru prevenirea cancerului.
   O lingurita de seminte crude luata inainte de fiecare masa cu 2-3 inghitituri de apa combate constipatia.
Contraindicatii  Nu se recomanda persoanelor cu tensiune arteriala. Boabele in combinatie cu apa calda produc cresterea tensiunii arteriale.

Busuioc

Busuiocul este originar din Iran, India,zonele tropicale din Asia. El se poate cultiva si in ghivece.
Aspect  Frunzele sunt lucioase si alungite,de obicei verzi sau rosii-vinetii. Mirosul lui e placut, asemanator cuisoarelor, iar gustul e dulce-piperat. Busuiocul cultivat este cunoscut ca "busuioc de gradina". Partea aeriana a busuiocului se recolteaza cand apar florile.
   Exista mai multe varietati de busuioc. Busuiocul comun este puternic parfumat si are flori albe sau violete.
   Busuiocul "large sweet" are frunzele mari dulci si foarte aromate.
   Busuiocul pitic este folosit in ghivece.
   Busuiocul-ca- salata are frunzele mari si ondulate, foarte parfumate.
   Busuiocul cu parfum de lamaie este o tufa incarcata cu florile asezate in ciochini. Mai intalnim si busuiocul cret.
   Cu cat el se bucura de mai mult soare, cu atat aroma e mai puternica.
Mod de folosire  Busuiocul se foloseste proaspat sau congelat. Frunzele uscate sunt mai putin aromate. De aceea, este de preferat sa se congeleze. Busuiocul este foarte popular in Italia.
   De obicei, se utilizeaza in stare proaspata, adaugandu-se la sfarsitul mancarii pentru a-si pastra nealterata aroma.
   Busuiocul este folosit la mancarurile de peste si pui, la pastele fainoase, la mancarurile din cartofi si fasole verde.
   Busuiocul merge foarte bine impreuna cu usturoi. El se prajeste cu usturoi si ulei de masline si se combina cu paste. Amestecat cu rozmarin, busuiocul poate inlocui sarea. O aroma deosebita capata salata de vinete, daca se adauga putin busuioc.
   Din punct de vedere al aromei raspandite in preparate, o lingura de busuioc proaspat tocat poate fi inlocuit cu o lingurita de busuioc uscat maruntit.
Indicatii  Frunzele proaspete si zdrobite se aplica pe diverse rani. Aftele se trateaza cu busuioc.  Se prepara un decoct din 2 linguri de planta 100 ml apa, apoi se face gargara.
   Ceaiul de busuioc ajuta la arderea grasimilor, in balonari, impotriva tusei. El contine vitamina K.
   Uleiul de busuioc are efect de linistire asupra persoanelor deprimate sau lipsite de energie.
   Busuiocul, in traditia romaneasca, este o planta sfintita. El se pune la icoana sau in grinda, deoarece, se spune, ca aduce liniste in casa. Preotii sfintesc casa cu agheazma, folosind un pamatuf de busuioc.

Vanilia

Vanilia este fructul sub forma de pastaie al vaniliei, o orhidee tropicala cataratoare.
Este originara din America centrala.
Aspect  Pastaile sunt de culoare brun inchisa, subtiri si cu striatii. Vanilia este singura dintre zecile de orhidee care produce fructe comestibile.  Aroma lor este puternica, iar gustul este dulce si parfumat. Frunzele sunt carnoase, alungite si lucioase. Florile sunt mari, de culoare alba sau galbena si dispuse in ciorchine cate 6-15. Ele au un miros slab.  Semintele sunt mici, de culoare neagra. Se cultiva in tarile tropicale. Oamenii au observat ca, in alte locuri decat Mexic si tarile vecine, vanilia nu rodeste.
   Tarziu, s-a descoperit ca polenizarea este facuta de insecte care traiesc numai in tarile mentionate
   Pretul ridicat al vaniliei se datoreaza volumului mare de munca in recoltarea ei. O planta infloreste pentru prima data dupa 3 ani. Polenizarea florilor se face artificial, iar florile nu rezista decat o zi. De aceea, fermierii colinda toata plantatia zi de zi pentru a nu pierde  florile care se deschid.
   Pastaile sunt recoltate dupa ce au stat pe tulpina 9 luni, cand se despica putin la capat. Pe aceeasi planta, pastaile se coc in zile diferite.Fructele culese nu au miros.
   Pentru a se ajunge la culoarea neagra si la mirosul placut, fructul este prelucrat special, dar manual.     Pastaile se culeg inainte de coacere, se oparesc, se usuca cu ulei de cocos. Astfel, pastaile devin elastice, lucioase, carnoase, unsuroase la pipait si cu mici cristale albe, la suprafata.
   Cea mai mare parte a aromei se gaseste in seminte si in lichidul uleios din jurul lor.
   Arborigenii foloseau vanilia ca un condiment pentru aromatizarea bauturilor din cacao.
Mod de folosire  Vanilia a fost folosita pentru prima data de aztecii din Mexic, care preparau o bautura din boabe de cacao, vanilie si miere.  Din boabele tocate se obtine extractul de vanilie. Pentru acest extract, se poate folosi si pastaia.
   Putem obtine extractul de vanilie printr-un procedeu simplu: pastaia se taie pe mijloc. Jumatatile se cresteaza in lung, se asaza intr-o sticluta si se toarna alcool pur. Se astupa si se lasa o luna.
   Extactul din pastai are o aroma puternica.
   In loc de extract se foloseste zaharul vanilat. Se desface o pastaie, se piseaza semintele si se amesteca cu doua cani de zahar pudra. Se toaca si pastaia marunt si se adauga si ea. Se pune totul intr-un borcan inchis.
   Vanilia este folosita la prepararea prajiturilor, cremelor. inghetatelor si a bauturilor.
   Laptele si zaharul capata repede aroma de vanilie.
Indicatii  Se spune despre vanilie ca alunga stresul. Persoanele care sufera de depresie pot adauga in apa de baie cateva picaturi de esenta de vanilie.
   Insomnia este alungata, parfumand camera cu esenta de vanilie fie cu o lumanare parfumata, fie asezand un vas cu apa si esenta pe calorifer. Vanilia este un stimulent al sistemului nervos si ajuta la arderea caloriilor.

Paprica

Denumiri : "paprika", "boia".
Aspect  Paprica este o pulbere fina care provine din varietatile unei specii "capsicum annuum". Aceasta e o planta tropicala originara din America de sud. Fructele aestei plante sunt verzi la inceput, apoi devin rosii sau violete in functie de varietate.
   In Spania, ardeii din aceasta specie sunt mici si rotunzi, iar in Ungaria sunt sub forma de con. In prezent, ardeii se cultiva in Turcia, Ungaria, zona mediteraneeana.
   Ardeii rosii sunt uscati si macinati pentru a obtine paprica. In functie de varietatea de ardei, poate fi dulce sau iute.
   Boiaua dulce este o pulbere fina dulceaga si cu miros placut.
   Boiaua iute este o pulbere granulata bruna, cu gust iute-amarui.
Mod de folosire  In Spania, boiaua se numeste" pimenton " si are aroma de afumatura. Ardeii uscati se afuma cu lemn de stejar. Cu aceasta boia se prepara carnatii "chorizo". Tot acestei ardei se folosesc la umplerea maslinelor.
   In Ungaria, boiaua condimenteaza gulasul si papricasul. Tot aici, exista multe feluri de paprica in functie de coacerea ardeilor : paprica dulce, paprica iute, paprica roz, paprica delicatesa.
   In bucataria, salatele, sosurile, branzeturile se aromatizeaza si se coloreaza cu paprica.
   Boiaua isi pierde repede aroma. E bine sa se cumpere o cantitate mica pentru a fi folosita rapid. Se pastreaza in borcane ermetic inchise, la adapost de lumina si caldura.
Indicatii  Paprica stimuleaza activitatea digestiva. Extern,  ea este utilizate in cazul crampelor musculare si reumatismului.
Contraindicatii  Paprica nu este indicata persoanelor cu afectiuni cardiace, alergii sau cu hipertensiune arteriala.

Nucsoara

Denumire  "nuca de muscat"
Aspect  Nucsoara este fructul copt al arborelui  tropical de muscat. El creste spontan in insulele Moluce si  a fost adus in Europa de comerciantii arabi. In zilele noastre se cultiva in toate tarile tropicale. Acesta are nevoie de cel putin opt ani pentru a rodi. Arborele poate atinge inaltimea de 20m. Frunzele sunt ovale, de culoare verde inchis.Florile mici, galbene sunt in forma de clopotei.
   Desi numele ne induce in eroare, nucsoara nu este o nuca.
   Nucsoara este samburele unui fruct asemanator piersicii, de culoare galbena. Ea este invelita intr-o pielita subtire, maronie, iar peste aceasta se afla o plasa carnoasa si rosie. In momentul recoltarii este rosie, dar, cand se usuca,devine cafenie.
Nucsoara are o coaja lemnoasa si seamana mult cu o caisa, de culoare cafenie. Cand e copt, fructul crapa, iar samanta se elibereaza de coaja. Nucsoara si pielita sunt aromate.
   Fructele se culeg, se usuca la foc sau la soare. Se sparg, se scot semintele, se trateaza cu lapte de var, apoi se usuca. Fructele tratate au culoare albicioasa,iar cele netratate au o culoare galben-bruna.       Si unele si altele prezinta incretituri. Procedeul de prelucrare si uscare dureaza patru luni si mai mult.
   Gustul nucsoarei este dulce si iute totodata. Aroma ei este de portocala, lamaie si menta.
Mod de folosire  Nucsoara se foloseste intreaga. Ea se taie sau se rade inainte de folosire. Nu se rade inainte de a o folosi pentru ca isi pierde aroma.
   Cel mai des intalnita este nucsoara macinata. Pielita nucsoarei, cand se usuca, are culoarea si aroma  nucsoarei si se utilizeaza drept condiment.
   Nucsoara este potrivita pentru sosurile albe si fripturi. Cu ea se aromatizeaza supele, preparatele din varza, conopida, broccoli si din cartofi.
   Nucsoara mai mica este mai aromata. Ea da aroma budincilor, biscuitilor, turtei dulci si vinului fiert.
   In Orientul Mijlociu exista tipuri de ceai si cafea aromatizate cu nucsoara. Grecii combina scortisoara si nucsoara in musaca sau in sosurile pentru chiftelute.
Indicatii  Nucsoara stimuleaza digestia. Cu ea se poate trata nasul infundat. Se freaca intre degete o bucatica de nucsoara, apoi se inspira pe nas mirosul ei. Se consuma3-10g pe zi.
Contra indicatii  Consumul exagerat de trei samburi poate duce la stari de voma, halucinatii si ameteli. Ea este contraindicata femeilor insarninate si mamelor care alapteaza.

Cardamom

Cardamomul este originar din India.
Aspect Semintele acestei plante perene sub forma de tufa se inrudesc cu ghimbirul. El creste in padurile umede tropicale.  Ele se dezvolta intr-o capsula (pastaie) si nu se coc toate in acelasi timp.
De aceea, recoltarea se face manual, cu mare grija, pentru a nu le strivi si a imprastia semintele.Astfel, cardamomul devine printre cele mai scumpe condimente, alaturi de sofran si vanilie.
   Acest arbust seamana cu trestia si poate creste pana la 5m. Cea mai buna metoda este de a se culege inainte de a se coacere, pentru a nu se desface pastaia. Capsulele se usuca natural, la soare Deoarece semintele isi pierd repede aroma, este recomandata achizitionarea capsulelor care se desfac in momentul utilizarii lor.
   Cel mai folosit este cardamomul verde. El este un condiment scump, fiind depasit numai de sofran si vanilie. Cardamomul alb este folosit la prepararea dulciurilor in bucataria indiana. Cardamomul negru are o usoara aroma de camfor si un un gust fin de afumatura.  El se foloseste la fierberea sau coacerea  preparatelor, fiindca  aroma lui rezista la temperaturi mari.
   Pastaile verzi sunt superioare in aroma celor albe.
   Aroma cardamomului este puternica, un amestec de eucalipt si lamaie. El are un gust piperat.
   In pastaile inchise, aroma se pastreaza pana la un an. Acest condiment se obtine din semintele pisate.
Mod de folosire Cel mai mult se foloseste de tarile arabe la prepararea cafelei si a ceaiului verde. Cafeaua aromata cu cardamom este un simbol al ospitalitatii. Cardamomul se comercializeza sub forma de pastaie, seminte sau macinat.
   In bucataria europeana,aromarea dulciurilor si mai ales a turtei dulci se face cu cardamomul verde.  
   Cardamomul negru este folosit in aromarea fripturilor de miel sau porc.
   Cardamomul verde se adauga in mancarurile cu peste sau cu cartofi. El este foarte bun in combinatie cu lapte si branzeturi.
 








omei puternice, se foloseste in amestecurile de condimente, cum ar fi curry si masala.
   Finlandezii il utilizeaza la muraturi, iar norvegienii la conservarea heringilor, dar si  la vinul fiert.
Indicatii  Cardamonul este un bun digestiv, fiind recomandat acelora cu "stomac lenes". Este benefic in caz de greata si varsaturi. El este consumat  in zilele caniculare, deoarece are un efect racoritor.
   Semintele contin mult mangan, care este important pentru functionarea creierului si absorbtia calciului.
   Ceaiul preparat din cardamon si scortisoara trateaza raguseala si durerile de gat.
   Laptele cald cu sofran si cardamon se bea pentru a imbunatati vocea. Mestecarea regulata a semintelor face ca vocea sa sune bine.
   Pentru a imbunatati memoria, se bea zilnic un pahar de lapte cu un varf de cutit de cardamon, indulcit cu miere.
Contraindicatii  Se recomanda prudenta in folosirea lui, deoarece poate creste riscul de sangerare.
   Nu este recomandat persoanelor cu  calculi biliari, pentru ca poate declansa crize.
 

Curcuma

Denumire  "sofran indian ", "turmeric".
   Curcuma este originar din sudul Asiei.
Aspect  Curcuma este rizomul unei plante erbacee perene, similare cu ghimbirul, de culoare portocalie. Frunzele sunt ascutite si mari. Florile sunt galbene in partea superioara a inforescentei si verzi la baza. Semintele se aduna in capsula. Radacina in stare proaspata are un parfum iute, intepator,dar si dulce.  Gustul este slab, cu o nuanta amaruie.Radacina e subtire si ramificata ca o pulpa. Rizomii au culoare maro-galbuie, iar in interior sunt portocalii.
Rizomii uscati si macinati devin o pulbere fina, galben-aurie.
   Curcuma (tumericul) este confundat deseori cu sofranul. Sofranul are o culoare portocalie intensa, stralucitoare.
Mod de folosire   Rizomul se foloseste la obtinerea extractului medicinal numit"curcumina" si a condimentului"turmeric" Curcuma este un ingredient folosit des in bucataria asiatica sau colorant alimentar. Acest condiment da un aspect atragator, auriu branzeturilor, lactatelor si mancarurilor cu orez. El coloreaza in galben pasta de mustar.
   Rizomul se cojeste, se taie in bucati mici care se maruntesc in blender cu putina apa, apoi se adauga in mancare 1-2 lingurite.
   In India, este consumat zilnic in amestecul de curry.
Indicatii  Substanta care da culoare rizomului combate infectiile intestinale.
   Curcuma folosita in mancare este benefica in prevenirea bolii Alzheimer.
   Folosit frecvent la prepararea mancarurilor, impiedica formarea gazelor in intestin,  protejeaza ficatul si reduce alergiile.
Contraindicatii  Daca se consuma cantitati mari, turmeicul provoaca stari de voma, greata, dureri de stomac.

Sofranul

Sofranul este originar din Grecia. Astazi se cultiva din Spania pana in India. Iranul produce 90% din sofranul existent in intreaga lume.
Aspect  Sofranul este cel mai scump condiment "aurul rosu". Pistilul florii de sofran se recolteaza manual, necesitand atentie, migala si timp indelungat. Pentru a obtine 500g sofran, sunt necesare 200 000 de flori.
   Pistilul florii de sofran este portocaliu intens. Aroma lui este asemanatoare mierii, dar putin amaruie. O floare violeta are 3 stigmate rosii sau portocalii. Se recolteaza in primele ore ale diminetii sau seara, cand florile sunt putin inchise. Stigmatele se extrag manual. Dintre acestea, unul este bun, celelalte doua nu au parfum si gust. Se usuca la soare sau in cuptoare.
   Sofranul nu face seminte, ci se inmulteste prin bulbi carnosi. Frunzele lungi si inguste seamana cu firele de iarba.
Mod de folosire  Sofranul se comercializeaza sub forma de flori uscate sau pulbere. Pistilurile de sofran se rup, se introduc in apa calda si lichidul se adauga in preparatele culinare. O alta metoda este ca firele de sofran sa se sfaramiteze si sa se presare in mancare.
   Sofranul da culoarea galben pal orezului, supelor, fripturilor de miel, dar si prajiturilor, indeosebi cozonacului.
   Sofranul se intalneste in India, la curry, in Spania la paella, in Italia la risotto milanez.
   Un varf de cutit de sofran este suficient pentru a colora si aroma patru portii de orez. Nu se presara mai mult de 2g de flori uscate in mancare, deoarece lasa un gust metalic.
   Sofranul poate fi contrafacut prin inlocuirea cu alt condiment, curcuma, denumit gresit"sofran indian"sau "sofronas". De aceea, sofranul se cumpara sub forma de pistiluri intrgi si nu pulbere.
Indicatii  Sofranul contine fier, uleiuri volatile, potasiu, sodiu, vitaminele B1, B2. El ajuta la digestie, dar este si un antidepresiv. Medicamentele cu sofran se folosesc la tratarea acneeii si a bolilor de piele. Sofranul scade pofta de mancare.
   Grecii si romanii il foloseau ca afrodisiac pentru ca are proprietatile hormonilor. In prezent, este indicat in tratamentul impotentei si a sterilitatii.
Contraindicatii  Nu se recomanda consumul de sofran femeilor gravide, celor care alapteaza si persoanelor cu depresie. Se folosesc in preparate numai 2g pe zi, In cantitate mai mare,  produce tulburari de comportament